CallMed. Parcul nostru auto
Despunem de un park extins de ambulanțe special echipate pentru transportul pacienților, inclusiv cu suport de terapie intensivă și acordarea asistenței medicale la cel mai înalt nivel.
Din anul 2002 Serviciul de Ambulanță Privată CallMed este într-o permanentă dezvoltare și utilare. Astăzi dispunem de 15 ambulanțe performante tip Mercedes Benz Sprinter care fac posibilă realizarea misiunilor de asistența medicală urgentă și transport medical în cele mai bune condiții din orice colț al lumii.
Avem patru vehicule de terapie intensivă, inclusiv și pentru îngrijirea a nou-născuților, ca să putem transfera pacienții la secțiile de terapie intensivă din diferite spitale.
În caz de necesitate, toate aceste ambulanțe pot fi echipate cu un incubator special pentru transportarea în siguranță a nou-născuților.
„Cu drag, pentru pacienți”
Marea noastră realizare este achiziționarea unei Ambulanțe Mercedes Benz Sprinter 519 CDI Blue Tec cu caroserie furgon tip C, care a fost procurată de către noi în septembrie 2020 din Germania.
La procurarea acestei ambulanțe de ultimă generație accentul a fost pus pe actul asigurării asistenței medicale de calitate, confortul și siguranța pacientului în timpul transporturilor medicale atât pe distanțe scurte, cât și la distante lungi.
Acestă Ambulanță iese în evidență și prin dimensiunile sale impunătoare: înălțime: 2,95 m, lungime: 7,20 m, lățime: 2,65 m, greutatea totală: 5,0 t. Este prima ambulanță de acest tip din orașul Chișinău cu suspensie pneumatică și una singură la acest moment și în așa versiune în toată Republica Moldova.